O serie de specializări de rezidențiat, a căror durată a fost redusă în anul 2010, au fost aduse acum la standarde europene, perioada acestora fiind mărită.
Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate este nefuncţională, luni, din cauza unor noi probleme tehnice, serviciile medicale fiind acordate în regim off-line până la remedierea defecţiunilor, a anunţat Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Sistemul informatic al cardului de sănătate este indisponibil, miercuri, pentru a treia zi consecutiv, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate precizând că, în acest timp, furnizorii de servicii medicale aflaţi în contract cu casele de asigurări de sănătate pot acorda asiguraţilor servicii offline.
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a anunțat miercuri, într-o conferință de presă, că vor fi ieftinite majoritatea medicamentelor emise pe bază de rețetă, în trepte, cel mai probabil începând din primul trimestru al anului viitor.
Ministerul Sănătăţii anunţă, vineri, că de la începutul anului şi până vineri, au fost confirmate 753 cazuri de rujeolă, cu 23 de cazuri mai multe faţă de săptămâna trecută, fiind înregistrate trei decese.
Ministerul Sănătăţii anunţă că de la începutul anului până în prezent au fost confirmate 730 de cazuri de rujeolă în România, în 25 de judeţe, fiind raportate trei decese.