România are peste 200 de pârtii omologate, cu diferite grade de dificultate, potrivite atât pentru cei care abia încep să se îndrăgostească de sporturile de iarnă, dar și pentru experimentați. Câte sunt în Cluj?
Locuitorii stațiunii Muntele Băișorii au fost avertizați, sâmbătă noaptea, prin mesaje specifice, de prezența unui urs, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj.
Salvamontiștii a primit 10 apeluri de urgență din partea turiștilor care au plecat la munte în județul Cluj și au avut nevoie de ajutor. Câteva mii de oameni au vizitate, zilnic, Cheile Turzii și zona Tarnița, fiind printre cele mai râvnite destinații din zonă.
Dacă te-ai săturat de aglomerația din oraș, o drumeție pe un traseu ușor în apropiere de Cluj-Napoca poate să fie o escapadă perfectă în această perioadă. Iarna oferă peisaje de vis în zona Muntele Băișorii.
ZIua de 24 ianuarie se anunță a fi una plină pe pârtia de la Băișoara, unde clujenii se pot bucura de un strat generos de zăpadă. Administratorii pârtiei atrag atenția asupra riscului de aglomerare.
În mai puțin de o săptămână Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca își va deschide porțile. Bradul de Crăciun a fost surprins în drumul de la Muntele Băișorii spre Piața Unirii din centrul Clujului.