Timp Liber
Muntele Basmelor din Buscat, domeniul celui mai mare dragon din țară, își deschide porțile într-un decor magic. VIDEO
O lume cu adevărat magică se va deschide pentru copii și nu numai, în Parcul Muntele Basmelor situat în inima Munților Apuseni în Buscat.
O lume cu adevărat magică se va deschide pentru copii și nu numai, în Parcul Muntele Basmelor situat în inima Munților Apuseni în Buscat/ Foto: organizatori
Temperaturile neobișnuit de ridicate din această perioadă au adus o surpriză plăcută pentru iubitorii de aventură și basme, în special pentru cei mici și familiile lor, cu deschiderea sezonului la Parcul Muntele Basmelor, situat în inima Munților Apuseni.
Acesta își va deschide porțiile în 13-14 aprilie, în Buscat.
În parcul aflat la doar 55 de km de municipiul Cluj-Napoca, și care se întinde pe o suprafață de 37 de hectare, copiii și părinții vor putea explora un spațiu generos unde se împletește magia poveștilor și a basmelor cu spiritul de aventură, totul pentru a crea o experiență de neuitat pentru cei mici și familiile lor. Organizatorii anunță că restaurantul Cota 1600 va fi deschis pe perioada de funcționare a parcului. Parcarea va fi gratuită pentru vizitatori.
Cel mai mare dragon din România, prezent la Buscat
Parcul de amuzament a fost amenajat în cadrul domeniului schiabil Buscat, în Munții Apuseni, la 1.677 m altitudine. Aici, copiii vor fi întâmpinați de personaje de basm, precum balauri, cel mai mare dragon din România (5 m înălțime), giganți, yeti (3 m înălțime), șapte dinozauri, unicorni și multe altele, toate pregătite pentru a-i transpune în lumea captivantă a basmelor. De altfel, Muntele Basmelor este singurul parc de amuzament din România unde pot fi găsite personajele fantastice din basmele și poveștile copilăriei.
„Deschidem parcul cu șase săptămâni mai devreme decât în 2023. Anul trecut, pe vremea asta, se schia la Buscat. Acum, micii aventurieri se pot bucura din plin de un parc de amuzament în aer liber. La fel ca în cazul domeniului schiabil, și în parc facem anual investiții astfel încât să fie cât mai interesant și educativ pentru turiști”, spune Iancu Șerbănescu, administratorul parcului.
Căsuțe în copaci, tobogane și multe surprize
Parcul dispune de ateliere interactive, căsuțe în copaci, tobogane, jocuri pe parcursul unui traseu montan de 2.5 km, toate proiectate special pentru dezvoltarea abilităților copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 12 ani. Întreg traseul este presărat cu peste 30 de personaje 3D supradimensionate, create în România, de până la 7 m înălțime. Aceste personaje sunt prezentate într-un mod interactiv, cu accent pe descoperire și aventură, oferindu-le copiilor șansa de a-și folosi imaginația și creativitatea într-o atmosferă distractivă și relaxantă.
„Acest proiect este într-o continuă dezvoltare. Le pregătim copiilor pentru această vară o mulțime de surprize. Dacă în iarnă am avut mii de copii pe pârtiile de schi de la Buscat, ne așteptăm ca și vara aceasta să avem mii de copii, însoțiți de familiile lor, care să se bucure de drumeții, de peisaje și de surprizele pe care le-am pregătit pentru ei, pe Muntele Basmelor”, adaugă Iancu Șerbănescu.
Organizatorii apreciază că durata de parcurgere a traseului variază între 2 și 4 ore, în funcție de abilitățile și condiția fizică a fiecărui participant.
Program de funcționare Muntele Basmelor:
- Vineri - Duminică: 10:00 - 19:00;
- În timpul săptămânii: acces pentru grupuri organizate, pe bază de programare.
- Parcul de amuzament „Muntele Basmelor” va fi deschis anul acesta din aprilie până în octombrie.
Prețul unui bilet de intrare este de 50 de lei pentru adulți și 40 de lei pentru copiii cu vârsta până la 14 ani. Copiii mai mici de 3 ani au acces gratuit, însă trebuie permanent însoțiți și supravegheați de un adult. Biletele pot fi cumpărate online, de pe site, sau de la chioșcul de bilete de la intrarea în parc.
Buscat Resort este un complex turistic situat în inima Transilvaniei, în apropierea municipiului Cluj-Napoca. Resortul oferă o varietate de activități recreative și sportive atât în sezonul de iarnă, cât și în cel de vară, incluzând schi, snowboard, ciclism, hiking și multe altele. Parcul Muntele Basmelor este o completare a ofertei diverse pe care acest complex o pune la dispoziția vizitatorilor săi.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: