O reducere a numărului de trupe americane din Europa de Est, menționată săptămâna aceasta de presa americană, ar fi interpretată ca un nou pas al Washingtonului către Moscova, un semnal îngrijorător pentru europeni.
Un nou sondaj cu privire la vulnerabilitățile regimului democratic și patriotismul economic demontează o serie de prejudecăți vehiculate în spațiul public.
Ziua NATO este marcată anual în prima duminică a lunii aprilie. „În actualul context internațional, mai mult decât oricând, apartenența la NATO constituie atât o garanție de securitate, cât și o bază solidă pe care țara noastră să-și continue dezvoltarea”, spune președintele interimar Ilie Bolojan.
România rămâne un partener de încredere pentru Franța, iar cele două state împărtășesc valori comune într-un context geopolitic în schimbare. „Securitatea regională este esențială pentru dezvoltarea unei cooperări economice mai puternice”, spune Mircea Abrudean, președintele interimar al Senatului.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au reținut șase persoane acuzate de constituirea unui grup infracțional organizat și trădare.