Peste 300 de ONG-uri, fundaţii şi asociaţii au depus cerere de finanţare nerambursabilă de la Primărie. Suma cerută se ridică la peste 36 de milioane de lei (7,8 milioane euro).
După controalele Curții de Conturi și descoperirea unor prejudicii de milioane de lei anual, Primăria Cluj-Napoca modifică regulamentul privind regimul finanțărilor nerambursabile de la bugetul local alocate ONG-urilor.
Grupul pentru Dialog Social, Freedom House Romania, Expert Forum și Centrul Român de Politici Europene au denunțat pozițiile adoptate de unii politicieni în scandalul care a izbucnit după ce Fiscul a dat termen de cinci zile televiziunilor din grupul Intact să evacueze clădirile în care își desfășoară activitatea.
Un scandal a izbucnit între autorităţi şi reprezentanţii ONG-urilor care se ocupă cu tratarea copiilor cu autism, pe tema decontării serviciilor psihologice de către stat.
Insulta şi calomnia au fost "reintroduse clandestin" în Codul Penal prin proiectul de lege aprobat marţi de Camera Deputaţilor, susţin reprezentanţii unor ONG-uri, care cer preşedintelui să nu promulge legea, întrucât noile prevederi reprezintă "un atac la libertatea de exprimare".
Confederaţia Sindicală Meridian susţine proiectul minier la Roşia Montană, a anunţat, vineri, la audierea din comisia parlamentară privind Roşia Montană, preşedintele confederaţiei, Ion Popescu.