Disciplina Religie are prevăzute 142 de ore în trunchiul-comun al disciplinelor de liceu, cu mult peste cel al unor materii care au rămas în trunchiul comun doar pentru o parte din studiile liceale, precum Istoria sau Geografia.
Un profesor de religie de la Colegiul Național „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Buzău, care slujește și ca preot la Catedrala „Sfântul Sava”, a propagandă legionară și pro-Călin Georgescu în timpul orelor și pe holurile școlii.
Reprezentanții cultelor religioase din România solicită ministerulului Educației introducerea disciplinei Religie pe lista materiilor incluse în cadrul examenului național de Bacalaureat.
Interesul pentru disciplina religie în unitățile de învățământ preuniversitar din România cunoaște o scădere considerabilă. Modificarea opțiunii pentru urmarea cursurilor, pune religia în școli într-o nouă lumină.
Ministrul Educaţiei a semnat un ordin de ministru prin care părinţii îşi vor da acordul pentru ora de religie doar o singură dată pentru toată perioada de şcolarizare, nu în fiecare an, aşa cum se întâmpla până acum. Ordinul este publicat în Monitorul Oficial şi nu a fost pus în dezbatere publică.
Patriarhia susţine că înscrierea la Religie se face o singură dată pentru toată durata scolarizării. Profesorul care a înfrânt Biserica la CCR susţine că va face „denunţ penal împotriva oricărui oficial al Ministerului Educaţiei care transmite că înscrierile nu se fac anual”.