Daniel David a vorbit despre experiența sa din primele trei luni de mandat, timp în care a trebuit să cârmuiască Universitatea Babeș-Bolyai pe timp de pandemie.
În prima săptămână a stării de alertă clujenii nu au exagerat și au respectat în continuare regulile ordonanțelor militare. Din acest motiv au fost aplicate doar câteva zeci de amenzi.
Ordonanța militară 11 a fost anunțată luni de ministrul de interne, Marcel Vela, în condițiile în care 14 mai este ultima zi în care mai este valabilă starea de urgență, iar autoritățile nu mai pot impune reglementări după această dată prin ordonanțe militare.
Ministrul de Interne, Marcel Vela, a făcut noi precizări cu privire la posibilitatea menținerii declarației pe proprie răspundere, la amenzile de după 15 mai, dar și la programul de revenire la lucru al firmelor cu mai mult de 50 de angajați.
Numărul sancțiunilor date de polițiști pentru nerespectarea ordonanțelor militare este în scădere, cu toate că în ultimele zile, clujenii par să se fi relaxat.