Senatul a adoptat, marţi, moţiunea simplă „Democraţia românească în derivă. Cu Vela ruptă, în timp de pandemie”, depusă de social-democraţi împotriva ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela.
Pentru primele trei luni de la declararea stării de urgență, statul va plăti în locul românilor afectați de pandemie chiria, dar banii trebuie returnați până la sfârșitul anului.
La ședința ordinară de joi, 28 mai, pe „masa virtuală” a consilierilor județeni se va afla un proiect de hotărâre privind acordarea unui sprijin financiar spitalelor aflate în subordinea Consiliului Județean Cluj.
Încă cinci persoane infectate cu noul coronavirus au murit, numărul total al celor decedaţi ajungând la 1.193, informează, luni, Grupul de Comunicare Strategică.
Polițiști, medici, asistente, pompieri, voluntari, toți luptă în aceste zile și își pun sănătatea în pericol pentru binele nostru. Dan Băltan este ofițer în cadrul Jandarmeriei Cluj și zi de zi se asigură că măsurile de prevenire a infecției cu coronavirus sunt respectate.