Consiliul Judeţean plăteşte 39.000 de euro pe lună pe o staţie de osmoză care la ora actuală aşteaptă în Germania să fie adusă la Pata Rât. Deşi luna trecută, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, vorbea că stația de osmoză inversă ce va epura levigatul de la Pata Rât va fi dată în funcțiune în “cel mai scurt timp posibil”, între timp, contractul cu firma câştigătoare a licitaţie a fost suspendat.
Un nou născut mort a fost găsit la groapa de gunoi de la Pata Rât. Descoperirea macabră a fost făcută de angajaţii rampei de gunoi, vineri dimineaţă la ora 7.00.
Un deputat clujean a depus joi dimineață un denunț la Parchetul Tribunalului Cluj prin care solicită identificarea și sancționarea persoanelor responsabile de producerea incendiilor și manangementul defectuos al deșeurilor și lucrărilor de la Pata Rât.
După expertiza care arată dimensiunea reală a dezastrului de la Pata Rât și după ce Alin Tișe a declarat că "se spală pe mâini" de problema poluării din zonă, acum președintele Consiliului Județean Cluj a cedat și spune că va începe eliminarea lacului cu levigat. Nu înainte să amenințe în stânga și-n dreapta cu plângeri penale.
Expertiza în cazul alunecărilor de deşeuri de la Pata Rât, despre muntele de gunoi din zonă, dar şi despre levigat, scoate la iveală lucruri “dureroase”.
Activiștii de mediu spun că levigatul este la 4 metri de centura Vâlcele-Apahida, ceea ce va duce la închiderea acesteia dacă în zonă se va interveni cu lucrări de consolidare. Mai mult, există oricând pericolul unei avalanșe de gunoi care să ocupe întreg drumul.
Lacul de levigat se întinde acum, potrivit activiștilor de mediu, pe 8 hectare de teren. Aceștia spun că suprafața inundată de levigat este mult mai mare decât Parcul Feroviarilor (5.3 hectare).
Dacă în urmă cu câteva zile preşedintele Consiliului Judeţean Cluj vorbea despre faptul că va stopa scurgerea de levigat până anul viitor, acum Alin Tişe a luat o decizie radicală. Nu numai că în zonă nu va mai fi adusă o staţie cu osmoză inversă pentru tratarea apei, ci Consiliul Judeţean nici nu se va mai ocupa pentru rezolvarea poluării prin niciun mijloc.