Astăzi, în cadrul PDL Cluj au avut loc alegeri pentru desemnarea candidatului PDL pentru alegerile prezidenţiale de anul viitor. În lupta internă din partid s-au înscris Gheorghe Falcă şi Cătălin Predoiu.
Democrat-liberalii Cătălin Predoiu şi Gheorghe Falcă se află, în această seară, la Cluj-Napoca pentu a-şi prezenta proiectele de ţară cu care s-au înscris în cursa internă a partidului pentru desemnarea candidatului la prezidenţiale. Ambii consideră că pentru câştigarea alegerilor este necesară unificarea dreptei.
Preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, îi solicită premierului Victor Ponta demisia de îndată pentru că acesta „a demonstrat încă o dată că nu înțelege nici fenomenul juridic, pe lângă cel economic“.
Președintele PDL Cluj, Daniel Buda, cataloghează decizia premierului Victor Ponta, de a constitui comisia specială care să se ocupe de proiectul de lege prin care se încearcă reglementarea proiectului minier de la Roșia Montană, drept o decizie ipocrită.
Președintele PDL Cluj, Daniel Buda, cataloghează declarațiile premierului Victor Ponta, potrivit cărora „un eșec al proiectului Roșia Montană nu ar reprezenta o mare problemă pentru România”, drept declarații provocate de o instabilitate emoțională, aflată la limita bunului simț.
Preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, consideră că liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu „îşi spală rufele în public“, uitând de priorităţile românilor.
Senatorul clujean Alin Tişe (PDL) spune că măsura reducerii TVA-ului la pâine de la 24% la 9% este doar o gogoașă electorală și o risipă de bani care nu mai vin la buget, ci sunt bagați în buzunarele unor șmecheri.