Politică
Prezidenţiabilii PDL îşi prezintă proiectele la Cluj
Democrat-liberalii Cătălin Predoiu şi Gheorghe Falcă se află, în această seară, la Cluj-Napoca pentu a-şi prezenta proiectele de ţară cu care s-au înscris în cursa internă a partidului pentru desemnarea candidatului la prezidenţiale. Ambii consideră că pentru câştigarea alegerilor este necesară unificarea dreptei.
Cătălin Predoiu a declarat, în prezentarea proiectului său „Pentru o Românie condusă sprec prosperitate şi normalitate”, că independenţa justiţiei ar trebui să fie principala prioritate pentru România. În opinia acestuia, independenţa justiţiei este garantată de autoguvernarea ei.
Predoiu a mai declarat că trebuie continuat proiectul de revizuire a Constituţie, „dar nu cel propus de Antonescu” şi că România „trebuie să mai lucreze la echilibrul puterilor în stat”.
“Mandatul prezidenţial reprezintă în mare parte politica externă, trebuie să ne implicăm mai mult în întărirea parteneriatului cu ţările din UE, este necesară sprijinirea Modovei pentru integrarea în UE”, a msi spus Predoiu.
Gheorghe Falcă a ajuns cu întârziere şi la întâlnirea de la Cluj, după ce miercuri a întârziat la întâlnirea cu membrii PDL Bihor din cauza "unor probleme pe drum". Discursul său de prezentare a proiectului „Societate vie” a început cu un videoclip despre activitatea sa din administraţie. "Afirmarea valorilor de dreapta, ataşarea faţă de aceste valori şi lideri care să le pună în practică” precum şi „unificarea dreptei” sunt principalele două obiective ale proiectului său.
“Proiectul meu pentru prezidenţiale presupune proiecte de ţară pentru cetăţeni, pentru familie, pentru patrie, pentru Europa, nu pentru guvernanţi”, a declarat acesta.
La întâlnirea democrat-liberalilor de la Cluj-Napoca participă liderul PDL, Vasile Blaga, lideri locali şi parlamentarii de Cluj, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor locale din judeţ.