Fostul ministru al Muncii, Raluca Turcan, susține că nu e corect ca un magistrat să se pensioneze la vârsta de 48 de ani, după cum s-a întâmplat recent cu judecătorul Cristi Danileţ, însă clasa politică e responsabilă de legile care au făcut posibil acest lucru.
În septembrie, numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a ajuns la 10.368 de persoane. În iulie 2023, România avea 10.310 beneficiari. În decurs de câteva luni, numărul pensionarilor speciali a crescut cu aproape 60 de persoane.
Numărul beneficiarilor de pensii speciale a ajuns, în iulie, la peste 10.300 de persoane. Din decembrie anul trecut și până în iulie 2023, numărul beneficiarilor de pensii speciale a crescut cu aproape 400.
Beneficiarii pensiilor speciale ar putea avea la dispoziție o perioadă de cinci ani, timp în care se vor putea pensiona în condiții similare cu cele din prezent.
Reforma sistemului de pensii, contestată de magistrați, trebuie să prevadă o „perioadă de tranziție” pentru creșterea vârstei de pensionare, arată Consiliul Superior al Magistraturii.