La finalul lunii aprilie vor fi funcționale primele centre de tip drive-thru. Potrivit premierului, acestea vor apărea și în Cluj-Napoca foarte curând.
Pe Aeroportul din Cluj-Napoca sunt așteptate luni, 19 aprilie, 62.010 de doze de vaccin Pfizer BioNTech. Dozele fac parte dintr-o nouă tranșă de peste 500.000 de doze care vor intra în țară.
Răzvan Cherecheș, expertul în sănătate publică a Universității Babeș-Bolyai (UBB) Cluj-Napoca explică modul în care trebuie administrat vaccinul, după ce oamenii l-au întrebat dacă pot să se vaccineze la rapel cu Pfizer, după ce prima doză a fost administrată cu vaccinul AstraZeneca.
Cele peste 76.000 de doze de vaccin Pfizer nu vor mai ajunge pe aeroportul din Cluj-Napoca, urmând să fie distribuite pe cale rutieră din București. Subprefectul Clujului, Irina Munteanu, a declarat că nu se cunosc motivele care au dus la aceste modificări.
Tranșa de peste 76.000 de doze de vaccin Pfizer care trebuie să ajungă la Cluj, întârzie din cauza volumului mare de marfă din această perioadă. Dozele ar trebui să ajungă pe aeroportul din Cluj-Napoca.
76.050 doze de vaccin Pfizer BioNTech vor sosi luni, 5 aprilie, pe aeroportul din Cluj-Napoca, iar la nivel național vor ajunge 511.290 doze. Unde te vei putea imuniza cu Pfizer în județul Cluj?