Președintele Klaus Iohannis a anunțat că pe fondul scăderii numărului zilnic de infectări cu COVID19 și în urma consultărilor cu specialiștii, a luat decizia de a redeschide piețele, la sfârșitul acestei săptămâni.
Nu, nu este o opinie anti-mall și în orice caz, nu una electorală, despre cum întotdeauna “celălalt partid” favorizează producătorii externi în detrimentul celor interni
La data de 18 iulie, polițiștii clujeni au acționat în sistem integrat împreună cu jandarmi, polițiști locali, inspectori din cadrul Autorității pentru Protecția Consumatorului, specialiști din cadrul DSVSA Cluj , DSP Cluj și ISCTR Cluj și lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj.
Ministrul Internelor, Marcel Vela, a susținut o declarație de presă, după o discuție pe care a avut-o cu premierul Ludovic Orban, în care a anunțat măsurile pe care le implică Ordonanța Militară cu numărul 9.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunțat că vor fi amplasate dispozitive cu dezinfectant în toate stațiile de autobuz din oraș, dar și în piețele agroalimentare.