Administrația Națională Apele Române face apel către populație să strângă apă de ploaie, „ca apa potabilă să ajungă tuturor”. Aproape 700 de localităţi se alimentează restricţionat.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de ploi pentru regiunea Transilvania. Pe de altă parte, județele din vestul țării sunt vizate de o avertizare de caniculă și disconfort termic accentuat, până în weekend.
Vremea va fi schimbătoare la Cluj, fiind așteptate atât zile cu temperaturi ridicate de până la 34 de grade Celsius, până la ploi și maxime de doar 25 grade.