Meteorologii au anunţat, luni, că vremea rea continuă până joi, fiind emisă o informare de ploi abundente, vijelii, descărcări electrice şi grindină. În Cluj este cod galben, cantităţile de apă putând ajunge până la 40 de litri pe metru pătrat.
Proiecția în premieră absolută “Parking”, cel mai recent film în regia lui Tudor Giurgiu, a deschis, vineri seară, ediția cu numărul 18 a Festivalului Internațional de Film Transilvania.
ANM a emis marţi o atenţionare meteo ce vizează ploi torenţiale, vijelii şi izolat grindină, în vigoare până sâmbătă. 26 de judeţe intră, totodată, sub averizare cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină, până miercuri la ora 2.00.
Într-una dintre cele mai bune școli atât din Cluj, cât și din țară, Gheorghe Șincai, plouă din cauză că nu sunt fonduri pentru repararea acoperișului. Elevii care livrează rezultate excepționale an de an, învață în condiții demne de milă.
Sâmbătă se vor înregistra ploi în aproape toate regiunile României, fiind însemnate cantitativ mai ales la munte, arată meteorologii. Vremea se va ameliora de duminică, când valorile termice se vor apropia de normalul acestei perioade.