Poliţiştii locali au aplicat în această săptămână peste 1200 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste180.000 lei, pentru mai multe abateri. Dintre acestea, 297 sancţiuni contravenţionale au fost date pentru opriri sau staţionări neregulamentare pe carosabil.
Peste 1000 de şoferi au fost amendaţi după ce au parcat în sensuri giratorii, pe trecerile de pietoni sau în staţiile CTP. Nici cei care au parcat pe trotuar nu au scăpat de ochii poliţiştilor locali.
Polițiștii locali și polițiștii Secției 2 au efectuat joi, 24 septembrie, un control în zona Piața Mihai Viteazu privind comerțul ambulant cu obiecte vechi în locuri neautorizate.
Mirosurile cauzate de vecinii necivilizaţi îi deranjează pe tot mai mulţi clujeni. Primăria Cluj-Napoca este bombardată cu sesizări şi reclamaţii pe această temă.
Săptămână aceasta poliţiştii locali ai primăriei Cluj-napoca au aplicat peste 300 de sancţiuni contravenţionale, majoritatea fiind amenzi pentru abateri la regimul circulaţiei rutiere.
Poliţia locală a dat în perioada 6-10 iulie 434 de amenzi. De la maşini parcate ilegal, la tulburarea liniştii publice, până la comercializarea pepenilor pe proprietate privată, poliţiştii au colectat la bugetul de stat peste 62.000 de lei.
Un artist de stradă a fost sancționat de către Poliția locală Cluj, ieri, 31 mai, pentru simplu fapt că a susținut un recital la vioară pe Bulevardul Eroilor. Momentul amendării a ajuns pe un site de socializare și a ridicat sute de controverse între oameni.