Actualitate
Amenzi usturătoare pentru şoferii nesimţiţi
Peste 1000 de şoferi au fost amendaţi după ce au parcat în sensuri giratorii, pe trecerile de pietoni sau în staţiile CTP. Nici cei care au parcat pe trotuar nu au scăpat de ochii poliţiştilor locali.
Pe parcursul săptămânii trecute, poliţiştii locali au aplicat 1.162 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 196.200 lei.
“Majoritatea dintre acestea, mai precis 264 de amenzi, au fost date pentru abateri la regimul circulaţiei rutiere – pentru opriri/staţionări neregulamentare în intersecţii, sensuri giratorii, staţii CTP sau pe treceri de pietoni. Alte 822 sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru opriri/staţionări neregulamentare pe trotuar, în zone rezidenţiale şi în parcările cu plată”, anunţă Primăria Cluj-Napoca.
Pe lângă sancţiunile aplicate şoferilor indisciplinaţi, poliţiştii locali au mai întocmit alte 11 amenzi pentru persoanele care apelau la mila publică, 10 pentru încălcarea prevederilor legale privind ordinea şi liniştea publică (consum alcool, tulburarea liniştii publice, prostituţie).
„Au mai fost întocmite 55 de amenzi nerespectarea normelor privind activitatea de taximetrie, pentru comerţ în locuri neautorizate, comercializarea produselor agricole, în pieţe la preţuri care au depăşit dublul preţului de referinţă, lipsa documentelor de provenienta a mărfii, pentru abateri de la normele de protecţia mediului, pentru executarea de lucrări de construcţii fără autorizaţii şi pentru ocuparea domeniului public cu panou publicitar. De asemenea, pe parcursul săptămânii trecute au fost depistate 17 de persoane fără adăpost şi au fost desfiinţate 5 tabere nomade”, mai spun reprezentanţii Primăriei.