Candidatul Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Maia Sandu, a câştigat detaşat alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, ea având un avans de peste 15% după numărarea a 100% din voturi, potrivit datelor centralizate de Comisia Electorală Centrală (CEC).
Președintele PSD Cluj-Napoca, Anca Ciubăncan, a jucat cu „mandatul pe masă” la alegerile locale și a pierdut. Un nou lider intermiar a fost numit astăzi.
Dacă o persoană este condamnată la minim 4 ani de închisoare și nu îți poate justifica averea, instanța poate decide confiscarea. Actul normativ merge la președinte, pentru promulgare.
Secretarul de stat responsabil pentru politici naţionale Árpád János Potápi a reacţionat faţă de declaraţia preşedintelui Klaus Iohannis potrivit căreia PSD se luptă în birourile din Parlament să dea Ardealul ungurilor.