Modernizarea școlilor, digitalizarea universităților, realizarea de noi grădinițe și a unui campus pentru învățământul dual sunt doar câteva dintre proiectele dezvoltate în județul Cluj din bani europeni.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca investește peste 69 de milioane de lei în infrastructura universitară, pentru a oferi facilități de top studenților, cercetătorilor și cadrelor didactice.
Emil Boc a semnat, sâmbătă, contracte în valoare de 25 de milioane de euro, fonduri europene, pentru investiția în infrastructura școlară din Cluj-Napoca.
Ministrul Educației, Ligia Deca, a semnat, sâmbătă, la Primăria din Cluj-Napoca, contracte de investiție în infrastructura educațională în valoare de 75 de milioane de euro, fonduri PNRR.
Încă un pas pentru realizarea trenului metropolitan Cluj. Municipalitatea a solicitat obținerea avizului de mediu pentru trenul metropolitan, care va parcurge o distanță de 48,8 km și va avea stații noi de îmbarcare.
Lucrările la proiectul metroului din Cluj continuă în teren. În subteran, lucrările vor începe după livrarea celor două «cârtițe» ce vor realiza săpăturile.