Actualitate

Primăria Cluj-Napoca, obligată să plătească despăgubiri după ce un copac s-a prăbuşit peste o maşină

În 2009 în Piaţa Fraternităţii din Cluj-Napoca un autoturism Dacia Logan a suferit serioase avarii după ce un copac s-a prăbuşit peste el. De atunci, proprietarul maşinii s-au războit în instanţă cu primăria şi cu reprezentanţii firmei care aveau în atribuţii toaletarea arborilor şi amenajarea spaţiilor verzi. După 5 ani, judecătorii au decis că Primăria Cluj-Napoca este bună de plată fiind obligată să plătească despăgubiri proprietarului autoturismului.


Social

Cum se combate cerşetoria la Cluj? Pliante pentru cei care se simt agresaţi de cerşetori

sursa foto stiridiaspora.com
Peste 30 de persoane, consilieri locali, poliţişti, studenţi, asistenţi sociali, dar şi reprezentanţii Companiei de Transport Public Cluj au participat la o dezbatere privind combaterea cerşetoriei în Cluj-Napoca. În urma discuţiilor s-a stabilit realizarea unor materiale suport pentru toți clujenii care se simț agresați de către cerșetorii din oraș, dar şi pentru descurajarea acelora care dau bani cerşetorilor.

Actualitate

ABSURD. Familia unui pacient, TRIMISĂ SĂ CUMPERE AȚĂ CHIRURGICALĂ în mijlocul operației! S-a întâmplat LA CLUJ!

În timpul unei intervenţii chirurgicale complexe, familia pacientei aflată pe masa de operaţie a fost trimisă de medicii de la Spitalul Municipal Clujana să cumpere aţă chirurgicală deşi conducerea unității spitalicești susține că acel material sanitar se afla pe stoc. Directorul spitalului, dr. Nicolae Constantea, a încercat să mușamalizeze „neînțelegerea” și să oprească publicarea acestui articol.


Ultimele Stiri

abonare newsletter
banners