Baza Sportivă „La Terenuri” se va realiza, în sfârșit, până în toamna anului viitor. Activiștii de mediu nu se mulțumesc însă cu spațiul destinat pentru acest proiect de Primăria municipiului Cluj-Napoca.
Parcul Ștefan cel Mare, cunoscut și ca "Mica promenadă" va fi transformat, printr-un proiect al primăriei. Investiția depășește 13 milioane de lei, bani de la bugetul local.
Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege iniţiat de Partidul Social Democrat (PSD) privind dublarea alocaţiilor pentru copii. S-au înregistrat 179 voturi „pentru”, niciun vot „împotrivă” şi 9 abţineri.
Suedezul Chris Torch, care a coordonat echipa artistică a Asociaţiei Timişoara 2021 Capitală Europeană a Culturii, a atras atenţia, într-o scrisoare deschisă, că „există îngrijorarea reală că UE va lua în calcul retragerea titlului", din cauza lipsei de finanţare.
Primul lac care va fi traversat este cel de la Fântânele - Beliş, judeţul Cluj, în perioada 12 -14 iulie, care are o lungime de 14 km, urmând, tot în acest an, lacul clujean Drăgan, de 12 km.
Senatorul PNL Florin Cîţu susţine că PSD are un proiect la Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor prin care românii vor fi obligaţi să justifice cu documente sume trimise în ţară, mai mari de 1.000 de euro, riscând confiscarea banilor şi amenzi de până la 150.000 de lei.
Proiectul clujean Food Waste Combat, proiectul JCI Cluj de conștientizare și reducere a risipei alimentare, a fost desemnat cea mai bună inițiativă locală de responsabilitate socială din rețeaua mondială JCI, organizație neguvernamentală internațională care reunește aproximativ 200.000 de tineri implicați în comunitate din peste 120 de țări.