Subscrierea obligațiunilor emise de Consiliul Județean Cluj, în valoare de 75 de milioane de euro, a fost încheiată cu succes. Fondurile vor fi destinate proiectelor de dezvoltare ale Clujului.
Full Moon Creative Lab, proiectul destinat autorilor de scenarii pentru seriale de gen: thriller, horror și fantasy a selectat participanții și cele trei proiecte la care se va contribui creativ pe parcursul celor 3 rezidențe.
Clujul beneficiază de o nouă strategie de dezvoltare a teritoriului, cu țintă până în 2030, care implică realizarea proiectelor de interes pentru clujeni, de la conectarea Clujului la coridoarele majore de transport la eficientizarea funcționării administrației publice.
Și în acest an Clujul va fi prezent la Târgul Internațional de Investiții și Imobiliare Expo Real din Munchen (Germania). Consiliul Local va aproba alocarea unor fonduri de peste 25 de mii de euro pentru promovarea proiectelor din Capitala Ardealului.
Clujul se transformă în „citadelă educațională” în urma unei investiții de aproape 100 de milioane de euro în renovarea energetică a școlilor din oraș. Primarul avertizează însă că demersul va aduce presiune pe bugetul local în următorii ani.