Preşedintele Klaus Iohannis a vizitat, duminică, Institutul Oncologic din Cluj-Napoca (IOCN) şi a fost interesat mai ales de modul de îngrijire a pacienţilor şi de cercetarea din cadrul unităţii medicale.
Deputații clujeni PSD și ALDE, care au votat în favoarea Proiectului de Lene pentru modificarea și completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, au fost așteptați la Aeroport cu pancarte și slogane.
Sediul PSD Cluj a fost din nou vandalizat, în urma protestelor de ieri-seară. Reprezentanții filialei județene au apelat la autorități, după ce în această dimineață au descoperit o sticlă de benzină, ziare arse, sigla vandalizată și pereții stupiți cu substanțe inflamabile.
Deputatul PSD Tudor Ciuhodaru a inițiat un proiect de lege pentru modificarea Codului Penal care prevede că schimbarea ordinii constituţionale sau împiedicarea exercitării puterii de stat ar putea fi pedepsite cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
Un sondaj realizat de Centrul de Studii în Idei Politice în data de 5 februarie 2017 în Piața Victoriei oferă câteva indicii despre cei care au protestat în ultimele două săptămâni împotriva guvernului Grindeanu.