Primăria și Consiliul Județean Cluj vor încheia un protocol de colaborare în vederea realizării unor facilitate “park&ride”. Nu de puține ori primarul Emil Boc a vorbit despre construirea acestor tipuri de parcări mai ales în zona aeroportului.
Preşedintele UNJR, judecătorul Dana Gîrbovan, a spus, într-o intervenţie prin videoconferinţă în cadrul plenului CSM de miercuri, că este şocată de faptul că ÎCCJ a semnat un protocol cu un serviciu de informaţii şi că este „dincolo de imaginaţia” sa ce ar putea conţine acesta, cerând informaţii.
Consiliul Baroului Cluj susţine că protocolul de cooperare între PÎCCJ şi SRI conţine suficiente prevederi care să justifice denunţarea lui ca un act profund neconstituţional, nelegal, şi condamnă existenţa unor astfel de înţelegeri între autorităţi ale statului.
Directorul Companiei de Drumuri, Ştefan Ioniţă, a recunoscut faptul că municipiul Cluj-Napoca are nevoie ca de aer de o centură metropolitană după ce a văzut traficul din oraş. Ioniţă, împreună cu reprezentanţii Ministerului Transporturilor, a semnat, luni, “certificatul de naştere” al centurii metropolitane.
Emil Boc a anunţat că Primăria Cluj-Napoca va plăti 4-5 milioane de euro pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru centura metropolitană. Potrivit lui Boc, având acest studiu, nimic nu va mai împiedica Ministerul Transporturilor să realizeze, până în 2023, această centură. Luni, directorul Companiei de Drumuri ajunge la Cluj.