Senatorul PSD de Cluj, Alexandru Cordoş, i-a adresat o întrebare ministrului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Liviu Dragnea, cu privire la situaţia terenurilor industriale dezafectate.
Preşedintele Traian Băsescu a apreciat, joi, că la prezidenţiale PSD va avea propriul candidat, probabil pe Victor Ponta, opinând că "pe unul ca Ponta riscă să îl bată unul ca Boc", el arătând totodată că fostul premier PDL are mai multe şanse decât Mihai Răzvan Ungureanu într-o astfel de competiţie.
Partidul Social Democrat are lideri care pot decide privind candidatul la președinție, a declarat duminică senatorul Ecaterina Andronescu, referindu-se la opinia formulată de președintele Traian Băsescu că PSD va avea propriul candidat la alegerile prezidențiale.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, că PSD va avea propriul candidat la preşedinţie şi că dintre Victor Ponta şi Crin Antonescu "unul dintre ei va fi în turul doi", fără a fi ales în final.
Secretarul general al PNL, Eduard Hellvig, a declarat sâmbătă, la Satu Mare, că ţinta PNL la europarlamentarele din iunie 2014 este de a obţine 25% și, dacă reuşeşte acest lucru, Crin Antonescu va fi preşedintele României, chiar dacă va avea un contracandidat al PSD.