Daniel David este, oficial, noul ministru al Educației astfel că întrebarea care se pune este cine va rămâne la cârma Universității Babeș-Bolyai, prima universitate din România atât în clasamentele internaționale cât și în metarankingul Ministerului Educației.
Daniel David, propus pentru a prelua portofoliul Educaţiei şi Cercetării în noul Guvern, a primit, luni, aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate ale Parlamentului.
Cum ne afectează schimbările de temperatură pe plan psihic și ce putem face pentru a ne ajuta pe noi și pe cei din jur? Psiholog: „Poate duce la depresie”
Trecerea de la ora de iarnă la ora de vară în anul 2024 va avea loc la finalul lunii martie, în weekend. Cum ne afectează pe plan psihologic acest lucru?
Judecătorul clujean Cristi Danileț a atras atenţia că violenţa şcolară constituie un mare fenomen în România și că „instituția numită psihologul școlar trebuie să înceapă să muncească”.
Oboseala, dereglările somnului și disconfortul sunt doar câteva urmări ale trecerii la ora de vară asupra corpului uman. Cum ne putem adapta mai ușor ceasul biologic la schimbare?
Asociația Daisler lansează campania antidepresie Blue Monday, pe 16 ianuarie, în ziua cea mai deprimantă din an. Pacienții, ajutați să vorbească gratuit cu psihologi despre sănătatea mintală.