Actualitate

Se reiau lucrările la drumul turistic Răchiţele – Ic- Ponor. Cât plăteşte Consiliul Judeţean pentru refacerea lucrărilor distruse?

Licitaţia pentru finalizarea drumului turistic de la Răchiţele-Ic Ponor a fost adjudecată, lucrările urmând a fi finalizate până în luna noiembrie. Acest proiect este unul din multele proiecte ratate ale CJ Cluj, cu numeroase nereguli şi cu o expertiză care arată că tot ce s-a construit până acum pune în pericol siguranţă rutieră şi pietonală, experţii propunând inclusiv demolarea a ceea ce s-a construit. Pagubele vor fi suportate de Consiliul Judeţean Cluj. De mai bine de şase ani de zile, Consiliul Judeţean se chinuie să termine un drum lung de 20 de kilometri.

Actualitate

Consiliul Judeţean, obligat de comuna Feleacu să plătească o redevenţă pentru terenul viitorului Centru de Deşeuri. Rampa de gunoi de la Pata Rât se închide definitiv

Comuna Feleacu continuă să ţină în şah autorităţile judeţene şi a cerut Consiliului Judeţean Cluj, ca în schimbul administrării terenului şi a obţinerii acordului pentru construirea unei rampe temporare de deşeuri, să plătească o redevenţă pentru cele 60 de hectare unde urmează să fie construit viitorul Centru de Deşeuri. Salprest Rampă a anunţat, din nou, că de săptămâna viitoare va închide rampa de gunoi.

Actualitate

Încercări disperate ale Consiliului Judeţean Cluj de a rezolva, pe ultima sută de metri, problema gunoaielor

Licitaţiile care ar trebui organizate de Consiliul Judeţean pentru a finaliza lucrările la Centrul de Deşeuri se lasă aşteptate, iar termenul de 15 iulie dat de la Bucureşti pentru construirea unei noi rampe de gunoi se apropie cu paşi repezi. Consiliul Judeţean nu-şi mai asumă nicio decizie, iar problema depozitării gunoaielor nu şi-a găsit nici până acum o rezolvare.

Actualitate

Schimbarea la faţă a drumurilor din judeţul Cluj, după doi ani de cârpeli

În ultimii ani, judeţul Cluj nu a beneficiat de niciun operator care să se ocupe de întreţinerea curentă a drumurilor judeţene. Starea acestora s-a degradat continuu, Clujul ajungând să aibă cele mai proaste drumuri din ţară. La doi ani de la lansarea licitaţiei, Consiliul Judeţean Cluj a semnat în aprilie 2015 acordul cadru pentru lucrările de întreţinere pe timp de vară şi serviciile de deszăpezire.


Actualitate

Passatul argintiu a fost pasat!

Monitorul de Cluj scria lunile trecute că în fața locuinței directorului Consiliului Județean Cluj Mariana Rațiu, poate fi văzută o mașină a instituției, care o preia din căldura patului pentru a o duce să-și bea cafeaua de dimineață la birou, fără să dea cu nasul de aerul „stricat” de pe străzile Clujului.


Actualitate

Directorul RAADPP Cluj, Liviu Bota, şi-a dat demisia

Liviu Bota, numit director interimar la Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Privat (RAADPP) Cluj şi-a înaintat luni demisia din funcţie. Reprezentanţii Consiliului Judeţean Cluj au declarat că au luat act de demisia lui Liviu Bota, motivele demisiei fiind unele personale. Liviu Bota a confirmat pentru Monitorul de Cluj că şi-a prezentat demisia, nedorind să facă şi alte comentarii.

Ultimele Stiri

abonare newsletter
banners