Mai mulţi liberali au transmis, duminică, un manifest prin care cer membrilor şi simpatizanţilor să li se alăture pentru a aplica urgent măsurile necesare pentru reconstrucţia Partidului Naţional Liberal.
PNL Cluj și-a desemnat, joi seară, candidații pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie, printre aceștia aflându-se senatorul Marius Nicoară, fostul prefect al județului, Florin Stamatian, dar și președintele CJ, Alin Tișe.
Parlamentarii intră în vacanță la sfârșitul lunii, astfel că pe ultima sută de metri mai votează niște proiecte controversate, care le oferă și unora dintre ei privilegii.
Ca să nu piardă voturi, parlamentarii lasă pentru perioada de după vacanța electorală o serie de proiecte importante cu impact asupra electoratului sau controversate.
Proiectul de lege potrivit căruia senatorii și deputații condamnați pentru conflict de interese vor să scape de cazier ar putea ajunge săptămâna viitoare în plenul reunit al Parlamentului, pentru a fi suspus votului.
Deputatul PNL de Cluj Radu Zlati susţine nevoia distribuirii gratuite de prezervative, săpun şi şampon în şcoli, ca metoda de promovare a unei vieţi sănătoase.
Femeile cu mai mult de trei copii ar putea primi titlul de ”Mame Eroine”, dacă un proiect legislativ care reînvie epoca Ceaușescu va trece de Camera Deputaților. Ce susținere are inițiativa de la parlamentarii clujeni?
Liberalii clujeni sancționează declarațiile extremistului maghiar Vona Gabor referitoare la autonomia teritorială. Constituția ar trebui într-adevăr, să fie modificată, dar nu la sugestia unui extremist maghiar, spun, pe de altă parte, reprezentanții UDMR.