Președintele Vladimir Putin a numit un nou comandant pe frontul din Ucraina, în contextul contraofensivei ucrainene care a creat haos între forțele ruse.
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a spus că este foarte sigur că românii și-ar apăra țara în caz de război, la fel ca ucrainenii. În prezent există în derulare un studiu privind calitatea resursei umane din Armată.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut vineri liderilor europeni, reuniţi la un summit la Praga, să sporească livrările de arme şi muniţii către Ucraina.
Ihor Muraşov, directorul general al centralei nucleare ucrainene Zaporojie, ocupată de ruşi, a fost reţinut de o patrulă rusă, a anunţat sâmbătă compania nucleare ucraineană de stat Energoatom.
Patriarhul Kirill, şeful Bisericii Ortodoxe ruse şi important susţinător al preşedintelui Vladimir Putin, se află în izolare, bolnav la pat, după ce a fost testat pozitiv la COVID-19.
Cel puţin 23 de persoane au fost ucise şi 28 rănite într-un atac cu rachetă comis de forţele ruse şi care a lovit un convoi cu ucraineni care fugeau din orașul Zaporojie. ATENȚIE! URMEAZĂ IMAGINI CU PUTERNIC IMPACT EMOȚIONAL.