Externe
Noul comandant numit de Putin pe frontul din Ucraina: un veteran al războaielor din Siria și Cecenia, acuzat de corupție și brutalitate
Președintele Vladimir Putin a numit un nou comandant pe frontul din Ucraina, în contextul contraofensivei ucrainene care a creat haos între forțele ruse.
Serghei Surovikin, noul comandant general al lui Putin pentru războiul din Ucraina / Foto: Telegram - Kadyrov_95
Noul comandant general pentru războiul din Ucraina a fost numit chiar în ziua exploziei de la podul Kerci, care leagă Rusia de Crimeea, notează The Guardian, potrivit g4media.ro.
Acesta este Serghei Surovikin, un veteran al războaielor din Siria, Cecenia și Tadjikistan, care a fost acuzat în 2017 (în Siria) de tactici controversate. Printre aceste tactici se numără și bombardamente împotriva luptătorilor antiguvernamentali, fără discernământ.
„Este extrem de simbolic faptul că Serghei Surovikin, singurul ofițer care a ordonat foc asupra revoluționarilor în august 1991 și a ucis trei persoane, este acum responsabil de acest ultim efort de restabilire a Uniunii Sovietică”, a scris Grigory Yudin, un om de știință și sociolog rus.
„De peste 30 de ani, cariera lui Surovikin a fost plină de acuzații de corupție și brutalitate», au scris oficialii britanici de informații într-un raport recent despre numirea lui Serghei Surovikin, scrie sursa citată.
De asemenea, noul comandant general a condus o divizie în anul 1991 care a trecut prin baricadele ridicate de protestatari pro-democrație, iar trei oameni au fost uciși.
CITEȘTE ȘI: