Selecționata Kosovo nu a fost sancționată pentru părăsirea terenului în timpul partidei de pe Arena Națională, din Liga Națiunilor, iar Federația Română de Fotbal este gata să atace decizia UEFA.
Preşedintele în exerciţiu al Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, este unicul candidat la alegerile pentru şefia FRF din 12 aprilie, comisia de verificare a dosarelor respingând solicitările lui Sorin Răducanu şi Gabriel Şeitan.
Dan Petrescu a fost criticat de Andrei Vochin, unul dintre oamenii importanți din anturajul președintelui Răzvan Burlenau, după ce a anunțat că nu poate antrena echipa națională.
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, şi cel al Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, au discutat despre sportul şcolar şi organizarea viitoarelor competiţii, la care îşi doresc să participe cât mai mulţi copii.