Biserica Sfântul Mihail s-a aflat în lucrări de modernizare în ultimii ani. Echipa de proiectanți, consultanți și restauratori lucrează în prezent la reabilitarea turnului bisericii, cel mai înalt din România timp de mai multe secole.
Lucrările la Biserica Sfântul Mihail din centrul Clujului sunt în toi. Olah Emese, viceprimarul municipiului, a făcut o vizită pe șantier, unde a avut ocazia să urce până în vârful bisericii.
După ce a fost lăsată în paragină ani la rând, Tabăra Școlară de la Leghia va fi renovată de Consiliul Judeţean Cluj, după ce o expertiză privind starea sa actuală va fi realizată.
Parcul 14 Iulie din Cluj-Napoca se modernizează. Emil Boc a publicat câteva fotografii în care putem să vedem cum va arăta parcul după ce lucrările vor fi finalizate.
Spitalul Clinic de Recuperare și Spitalul de Boli Infecțioase Cluj vor beneficia de reabilitarea și modernizarea infrastructurii instalațiilor electrice, de fluide medicale și de ventilare și tratare a aerului, precum și instalarea de sisteme de detectare, semnalizare și alarmare la incendii.
Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii din Cluj-Napoca, unitate sanitară aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, a derulat și finalizat ample lucrări la clădirea care găzduiește Secția de Pneumologie.