Președintele Ucrainei vrea desfășurarea unei misiuni polițienești a Uniunii Europene în estul țării.
Data negocierilor de pace de la Minsk între rebelii proruşi şi autorităţile ucrainene era nesigură luni, unii invitând negociatorii să se întâlnească marţi, alţii cerând o amânare până la sfârşitul săptămânii.
Forțele separatiste din estul Ucrainei au efective de peste 32.000 de membri, din care un număr de până la 10.000 sunt militari ruși, a afirmat joi Ministerul ucrainean al Apărării.
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a prezentat miercuri un plan de pace în şapte puncte, care prezintă paşii ce trebuie urmaţi, în opinia sa, pentru reglementarea conflictului din estul Ucrainei.