Sătui de promisiuni și de modul în care sunt tratați de către cei de la Putere, dascălii amenință cu măsuri drastice dacă vor fi în continuare ignorați. Ei intenţionează să îngheţe anul şcolar.
Preşedintele Traian Băsescu a transmis, marţi, o scrisoare birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, prin care le-a informat că nu a iniţiat şi nu intenţionează să iniţieze, în perioada imediat următoare, un referendum naţional în problema exploatării de la Roşia Montană.
Preşedintele interimar al PDL Bucureşti, Adriean Videanu, a anunţat, duminică, într-o conferinţă de presă, că reprezentanţii acestui partid demisionează din Consiliul General al Municipiului Bucureşti, el argumentând că PDL nu doreşte "să mai gireze incompetenţa administrativă" la nivelul Capitalei.
Fostul premier Emil Boc consideră că proiectul de lege privind Roşia Montană este neconstituţional din cauză că se conferă unei companii private atribuţii de utilitate publică.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că nu declanşează acum referendum naţional privind Roşia Montană, considerând că o dezbatere parlamentară ar fi utilă şi a precizat că, din acest moment, va fi "neutru" în legătură cu acest subiect pentru ca, la nevoie, să poată fi un mediator credibil.
Problema regionalizării pare să-și fi pierdut brusc urgența, atât liberalii cât și premierul acceptând că anul acesta e pierdut pentru chestiune. Prim-vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), cel care conduce comisia pentru regionalizare din acest partid, Klaus Iohannis, a declarat joi că liberalii „nu se grăbesc cu regionalizarea”, pentru că „aproape sigur că nu o facem anul acesta”.
Deputatul liberal de Cluj Radu Zlati povesteşte pe blog cum a tras la măsea, a cântat şi cum n-a avut parte de minunea de a-l vedea demis pe preşedinte la referendum.
Curtea Constituţională a României a anunţat că cele două condiţii impuse legii referendumului şi anume reducerea cvorumului la 30% şi introducerea condiţiei votului a 25% din alegători, respectă legea fundamentală, jurisprudenţa şi recomandările Comisiei de la Veneţia, potrivit Mediafax.ro.