Cele peste 18.000 de secţii de votare organizate la nivel naţional pentru alegerile europarlamentare şi pentru referendumul convocat de preşedintele Klaus Iohannis s-au deschis, duminică, la ora 7.00.
Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi, duminică, la urne pentru a-i desemna pe cei 33 de reprezentanţi ai României în Parlamentul European, dar şi pentru a vota la referendumul naţional consultativ convocat de preşedintele Klaus Iohannis pe teme legate de Justiţie.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat joi două teme care au fost transmise Parlamentului şi care urmează să fie puse în discuţie la referendumul din 26 mai: interzicerea OUG în domeniul infracţiunilor şi interzicerea amnistiei şi graţierii pentru fapte de corupţie, precum şi posibilitatea ca ordonanţele să poată fi atacate la Curtea Constituţională.
Mircea Drăghici, trezorierul PSD cel care se ocupă de coordonarea campaniilor electorale în partid, a declarat, joi dimineaţă, că în cazul unui referendum organizat odată cu alegerile europarlamentarele, legea nu permite decât secţii de votare diferite.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că este aproape hotărât să organizeze un referendum pe data de 26 mai, când vor avea loc alegerile europarlamentare, şi alături de echipa de la Cotroceni lucrează foarte intens la acest lucru.