Puține fabrici românești au reușit să facă față tranziției de după 1989 și tot la fel de puține au reușit să-și păstreze profesioniștii pe care i-au recrutat din școlile de meserii și i-au format de-a lungul deceniilor.
La 75 de ani de la înființare, reprezentanții Carbochim privesc cu speranță către viitor. Fabrica a trecut printr-un proces de relocare și retehnologizare, iar planurile de viitor includ continuarea investițiilor și o creștere a valorii producției la peste 9 milioane de euro.
Carbochim SA a finalizat procesul de relocare și retehnologizare, demers ce a presupus o investiție de peste 5 milioane de euro, cu obiectivul de a eficientiza activitatea industrială și de a optimiza costurile.
Solicitarea activiștilor clujeni a fost ascultată de Primărie, iar arborii maturi de pe strada Universității nu vor mai fi relocați. Anunțul a fost făcut de primarul Emil Boc, marți.