Universitatea Cluj nu a izbutit un miracol în ultima etapă din play-out și a ajuns în liga a treia, după ce acum un an ardelenii jucau finala Cupei României (0-3 cu Steaua) și retrogradau din primul eșalon.
Șansele Universității Cluj să rămână în Liga a II-a sunt tot mai mici. După ce a pierdut, sâmbătă, meciul cu Șoimii Pâncota, 1-2, “U” Cluj a ajuns pe locul al patrulea în clasamentul play-out.
Jucătorii echipei FC Universitatea Cluj au învins în ultimul meci jucat pe Cluj Arena în acest sezon, care reprezintă și ultimul meci disputat în liga 1.
Administratorul special al clubului Universitatea Cluj, Vlad Munteanu, a anunţat că demisionează din funcţie, asta după ce Universitatea Cluj a retrogradat matematic în Liga a II-a în urma înfrângerii, 1-2, suferite în deplasare, cu Oţelul Galaţi, în meciul din etapa a XXXIII-a a Ligii I.
Universitatea Cluj va întâlni formația Petrolul Ploiești, sâmbătă, în deplasare, acesta fiind considerat derby-ul lui Florian Walter, cel care în mod direct sau indirect este finanțator la cele două echipe.
Universitatea Cluj primește la sfârșitul acestei săptămâni vizita formației Gaz Metan Mediaș, un derby între două echipe care se află în acest moment pe primele locuri de pe lista roșie a retrogradării, cu același număr de puncte acumulate.
Universitatea Cluj a obținut un rezultat important în lupta pentru evitarea retrogradării, câștigând cu 1-0 în deplasare în fața echipei Pandurii Tg. Jiu, luni, în penultimul meci din etapa a 27-a a Ligii I de fotbal.
Universitatea Cluj începe seria de meciuri dificile cu meciul în fața echipei Pandurii Târgu Jiu, echipă care se află în acest moment pe poziția a 9-a.