Sport

“U” Cluj este la un pas de retrogradare. Ce le reproșează suporterii jucătorilor

Șansele Universității Cluj să rămână în Liga a II-a sunt tot mai mici. După ce a pierdut, sâmbătă, meciul cu Șoimii Pâncota, 1-2, “U” Cluj a ajuns pe locul al patrulea în clasamentul play-out.

Foto arhivă Foto arhivă

Pentru a-și crește șansele să rămână în Liga a II-a, “U” Cluj ar fi trebuit să câștige meciul de sâmbătă cu Șoimii Pâncota de pe Cluj Arena. Însă, după un început promițător, “studenții” au primit primul gol, la sfârșitul primei reprize, în minutul 43, cu golul lui Issa. În minutul 67, “U” Cluj, prin Vojtus a înscris golul care a adus egalitatea pe tabela de marcaj, dar în minutul 87 Șoimii Pâncota au marcat golul victoriei, prin Pirtea.

Ce meciuri mai are “U” Cluj

Următorul meci al “studenților” va fi în 30 aprilie, cu Reșița, acasă. Urmează un alt meci, în deplasare, în 7 mai cu Vâlcea și în 11 mai, acasă, cu Vâlcea. În 14 mai, “U” Cluj va juca din nou cu Reșița, în deplasare, în 21 mai cu Pâncota, în deplasare, 28 mai – Satu Mare, acasă și în 4 iunie – Tărlugeni în deplasare.


După disputarea tuturor meciurilor din play-out, locurile 1 şi 2 se salvează de la retrogradare, locul 3 merge la baraj, iar poziţiile 4, 5 şi 6 retrogradează în C. În acest moment, “U” Cluj se află pe locul 4, riscul să “cadă” în Liga a III-a fiind tot mai mare.

Fanii i-au luat la rost pe jucători

La meciul care s-a jucat pe Cluj Arena au asistat aproximativ 600 de spectatori. La finalul partidei, câțiva suporteri i-au chemat pe jucători la marginea terenului și le-au reproșat modul prost în care au jucat. De asemenea, fanii “U” Cluj le-au spus fotbaliștilor să joace mai bine la următoarele meciuri pentru a scăpa de retrogradare. Când jucătorii au menționat că nu sunt plătiți, replica suporterilor a fost destul de acidă. Aceștia au spus că oricum nu își merită banii.


Situația financiară, extrem de delicată

“U” Cluj este tot mai aproape nu doar de retrogradare în Liga a III-a, ci și de faliment. În urmă cu aproapare două săptămâni, “U” Cluj a mai primit o gură de oxigen prin amânarea deciziei Tribunalului Botoșani în ceea ce privește falimentul clubului. Noul termen a fost stabilit pentru data de 26 mai. Potrivit unor surse, decizia a fost amânată după ce conducerea clubului de fotbal a arătat că pot salva clubul de la faliment. Grupul italian Nilor ar fi interesat să cumpere pachetul majoritar de la “U” Cluj. Termenul a fost amânat de către Tribunalul Botoșani după ce Ionuț Neag (unul dintre cei doi jucători care au cerut falimentul) a depus la tribunal o cerere prin care arăta că este de acord cu amânarea plății către el. Jucătorii Emilian Dolha și Ionuț Neag au cerut falimentul clubului de fotbal din cauza sumelor mari de bani pe care trebuie să le primească.

Fostul patron, Florian Walter, arestat

Fostul patron al celor Universitatea Cluj și Petrolul Ploiești, dar și patron al firmei Romprest, este acuzat de un prejudiciu de 4,5 milioane de euro adus bugetului de stat, produs în perioada 2013 - 2014. DIICOT a stabilit că afaceristul a constituit și coordonat un grup infracțional organizat, în mai multe județe și în București, care se folosea de societăți comerciale „tip fantomă”.


În 5 martie, Florian Walter a fost adus în țară din Emiratele Arabe Unite unde fugise cu aproape un an în urmă. La o zi după ce a fost adus în țară, fostul patronul al “U” Cluj a fost arestat pentru 30 de zile.

Omul de afaceri era căutat din 15 mai 2015, după ce instanţa a emis pe numele lui un mandat de arestare în lipsă, în urma unor percheziţii care au avut loc la data de 6 mai.

Ultimele Stiri
abonare newsletter