Referendumul privind revizuirea Constituției ar putea avea loc cel mai devreme în 2015, a susținut, duminică, la Piatra Neamț, liderul PNL, Crin Antonescu, președinte al Comisiei de revizuire a Constituției.
Vicepreşedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, afirmă că autonomia teritorială apare în programul Uniunii încă din 1993 şi nu vede "care e problema" dacă se vine cu un nou proiect de lege pe acest subiect, în condiţiile în care altele două, similare, au fost respinse "cu mare succes" de Parlament.
Opţiunea clară pentru o formă de guvernământ şi clarificarea competenţelor premierului şi preşedintelui sunt doar câteva dintre punctele-cheie care trebuie modificate în proiectul de revizuire a Constituţiei conform raportului Comisiei de la Veneţia.
Proiectul pentru revizuirea Legii fundamentale a intrat în impas, după ce CCR a decis că două treimi dintre schimbările propuse sunt neconstituţionale şi mai mult, după ce USL s-a rupt.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că, la cât de neprofesioniste sunt, textele de revizuire a Constituţiei ar fi putut fi scrise şi de "nişte băieţi care stau în Piaţa Chibrit şi fac trafic de etnobotanice".
Ce au declarat parlamentarii clujeni Elena Uioreanu (PNL) şi Cornel Itu (PSD) despre decizia Curţii Constituţionale de respingere a proiectului de modificare a Constituţiei.
Curtea Constituţională a decis, duminică, în urma analizei proiectului de lege privind revizuirea Constituţiei, că acele modificări aduse modului în care preşedintele desemnează candidatul la funcţia de premier sunt neconstituţionale.
Judecătorii Curţii Constituţionale au stabilit, în urma analizei proiectului de revizuire a Constituţiei, că acea modificare potrivit căreia persoanele fizice şi juridice sunt obligate să se prezinte în faţa unei comisii parlamentare este neconstituţională.