Sărbătoarea Sfânta Maria este unul dintre cele mai importante momente pentru creștinii din întreaga lume. Aceasta este cea mai importantă sărbătoare dedicată Fecioarei care l-a născut pe Isus Hristos.
Creştinii ortodocşi şi catolici sărbătoresc joi Schimbarea la Faţă a Domnului, o sărbătoare care aminteşte minunea pe care Iisus o face asupra lui însuși.
Sfântul Ilie este cinstit de creştini, luni, ca aducător de ploi, după ce, prin rugăciunea sa, a salvat de la moarte poporul din Israel, după trei ani şi jumătate de secetă, dar şi ca divinitate populară a Soarelui şi a focului, atestată prin numeroase tradiţii şi datini.
Luni, 29 iunie, credincioșii ortodocși îi sărbătoresc pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, sărbătoare care ar numeroase obiceiuri și tradiții. Vezi ce trebuie să faci de Sfinții Apostoli Petru și Pavel.
Postul Petru şi Pavel începe pe 15 iunie în 2020 şi durează până pe 28 iunie. Postul Sfinţilor Petru şi Pavel nu are o dată fixă şi diferă de la an la an în funcţie de cum pică Paştele.
Românii se pregătesc de Rusalii 2020, care vor avea loc duminică, motiv pentru care trebuie să știe ce rugăciuni trebuie să spună pentru harul Duhului Sfânt.