România are peste 200 de pârtii omologate, cu diferite grade de dificultate, potrivite atât pentru cei care abia încep să se îndrăgostească de sporturile de iarnă, dar și pentru experimentați. Câte sunt în Cluj?
Anul acesta va avea loc a șasea ediție a Cupei Vlădeasa, competiția de schi alpin și schi de tură destinată atât sportivilor de performanță, cât și amatorilor.
Stațiunile de la munte, din județul Cluj, se bucură deja un strat generos de zăpadă, iar în mai multe domenii schiabile, a început deja pregătirea pârtiei.
Odată cu apropierea sezonului rece, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a vorbit despre pârtiile din județ și despre planurile instituției pentru noi investiții în domenii schiabile.
În weekend are loc cel mai memorabil concurs al sezonului rece. Iubitoarele de sporturi de iarnă se vor întrece în bikini într-o cursă pe pârtie, la Păltiniș.
Trei persoane au fost surprinse de o avalanşă joi, pe Vârful Prislop din Munţii Pietrosul Rodnei. Potrivit salvamontiștilor, din primele informații o persoană a murit și alte două sunt date dispărute.