Beard Brothers pornește din nou la drum. După 6 ani de activitate și 12 campanii, asociația bărboșilor din Cluj, Beard Brothers, construiește o școală.
Ministerul Educației supune dezbaterii un proiect de OUG prin care le este acordată gratuit elevilor și preșcolarilor o masă caldă în fiecare zi, în valoare de 10 lei.
Prima vacanță din acest an școlar s-a încheiat. De o săptămâna liberă s-au bucurat copiii de grădiniță și cei din învățământul primar, în timp ce elevii de gimnaziu și liceu au continuat cursurile.
Elevii Liceului Teoretic Onisifor Ghibu, împreună cu cei de la Școala Gimnazială din Chinteni organizează în acest weekend un eveniment inedit la Lacul Chinteni, pentru a valorifica zona.
„Școala după școală” proiect implementat și susținut de Consiliul Local este dedicat prevenirii abandonului şcolar şi ameliorării performanţelor şcolare ale copiilor care provin din familii marginalizate şi excluse social sau expuse riscului marginalizării şi excluziunii sociale.