Statele Unite își intensifică sprijinul pentru Israel, trimițând unul dintre cele mai avansate sisteme de apărare antirachetă din lume, cunoscut sub numele de THAAD.
Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a afirmat că România nu este de acord cu declaraţia ambasadorului rus la Copenhaga potrivit căreia toate ţările participante la sistemul antirachetă NATO vor fi ţinte ale Rusiei, el subliniind că scutul de la Deveselu este un sistem defensiv.
Congresul SUA ar trebui să pledeze pentru accelerarea admiterii Republicii Moldova şi Georgiei în NATO ca răspuns la acţiunile Rusiei în regiunea ucraineană Crimeea, propune senatorul american John McCain, citat de postul Voice of America.
Un număr de trei noi documente bilaterale româno-americane, necesare implementării sistemului antirachetă în baza de la Deveselu, au fost semnate marţi de către oficiali din cele două ţări, informează MAE român, potrivit Mediafax.ro.