Forţele ucrainene şi-au intensificat marţi ofensiva împotriva separatiştilor în zona bastionului prorus Slaviansk, în est, unde au loc tiruri susţinute, a anunţat ministrul ucrainean de Interne.
Joi, separatiștii proruși au doborât un elicopter care transporta soldați în estul Ucrainei, ucigând paisprezece militari, între care și un general.
UPDATE: Moscova consideră că operaţiunea militară de la Slaviansk duce Ucraina spre "catastrofă"
Două elicoptere MI-24 au fost doborâte cu lansatoare de rachete portabile în apropiere de Slaviansk.
Două cadavre, între care cel al deputatului Vladimir Rybak din partea partidului Batkivșcina (al fostului premier Iulia Timoșenko), au fost descoperite într-un râu în apropiere de orașul ucrainean Slaviansk, a confirmat marți Ministerul ucrainean de Interne.
Preşedintele ucrainean înlăturat de la putere, Viktor Ianukovici, a apreciat, duminică, faptul că Ucraina a intrat în război civil, au anunţat agenţiile de presă din Rusia.
Un soldat ucrainean a fost ucis şi alţi cinci au fost răniţi duminică, după ce forţele proruse care s-au baricadat în mai multe clădiri administrative din oraşul Slaviansk au deschis focul asupra trupelor antitero venite să elibereze imobilele.