Cu o etapă înainte de finalul sezonului în Liga a 3-a, cele patru echipe clujene înscrise în Seria a V-a sunt lipsite de emoțiile privind menținerea în eșalonul terț.
Cu opt etape rămase până la finalul sezonului, formațiile clujene din Seria a V-a doresc să risipească orice emoție privind menținerea în Liga a 3-a. Toate cele patru echipe vor juca vineri, de la ora 17:00.
De la primul eșalon până în Liga a 3-a, formațiile clujene de fotbal au parte de partide tari în acest sfârșit de săptămână.
Dueluri tari pentru grupările de fotbal clujene, care sunt nevoite să lupte în deplasare pentru punctele puse în joc în acest sfârșit de săptămână.
Revenite pe teren după o pauză lungă de iarnă, grupările clujene din eșalonul terț și-au împărțit victoriile și înfrângerile: două bucăți din fiecare.
Echipa de fotbal Universitatea Cluj a câștigat detașat primul meci amical disputat după reunirea lotului, împotriva formației din liga a 3-a, Sticla Arieșul Turda.
Universitatea Cluj a debutat miercuri în faza judeţeană a Cupei României împotriva echipei Sticla Arieşul Turda. În urma victoriei, U Cluj merge mai departe în competiţie. “Studenţii” au mai câştigat trofeul în urmă cu 50 de ani.
Dacă în urmă cu câțiva ani pe terenul de fotbal de la Turda fotbaliștii de la echipa Sticla Arieșul Turda desfășurau meciuri memorabile și trezeau emoția turdenilor, acum oile au ajuns să pască pe teren.