Stadiul „la zi” al șantierului din zona Parcului Feroviarilor și a Podului Oașului-Răsăritului. Lucrările avansează la străzile adiacente, care sunt în proces de reamenajare.
Odată cu încheierea perioadei de restricții de circulație de pe strada Oașului, podul Răsăritului va intra în faza finală de recepție din luna iunie 2023.
Primăria Cluj-Napoca anunță noi restricții de circulație pe străzile Oașului și Traian. De joi se lucrează la podul peste râul Someșul Mic care va face legătura între străzile Oașului și Răsăritului.
O casă de pe strada Traian din Cluj-Napoca a luat foc marți dimineața. Flăcările erau aproape să se extindă la o altă locuință, alipită de casa în cauză.
Un breb (castor european) a fost surprins în Cluj-Napoca marți noaptea, în timp ce se plimba nestingherit. Imaginile sunt extrem de rare.
Un proiect imobiliar va ajunge pe masa consilierilor locali în ședința de miercuri, 26 mai. Mai multe străzi își schimbă sensul de mers, iar parcările vor fi relocate în parkingul viitorului hotel.
Comisia de urbanism „a scăpat de sub control”, acuză consilierul local Anca Ciubăncan (PSD). Primarul Emil Boc, privind achiziția de apartamente în blocuri încă neautorizate: „Când dai un ban, îți asumi un risc!”