O nouă provocare pentru Emil Boc: să convingă cei 100.000 de studenţi care vor veni într-o săptămână la Cluj pentru un nou an universitar să lase maşinile acasă, în localităţile de domiciliu.
Aproape 3.000 de candidaţi şi-au depus dosarele de înscriere pentru locurile scoase la concurs de Universitatea Babeş-Bolyai în sesiunea de toamnă a admiterii 2017.
Peste 2.000 de candidați s-au înscris la nivel licenţă în primele 6 zile ale sesiunii de toamnă a admiterii la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, în condițiile în care o parte dintre facultățile UBB au început înscrierile abia luni, 11 septembrie 2017.
Profesorul universitar Ioan Ardelean de la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (UTCN), prins, sâmbătă, în flagrant în timp ce lua mită de la studenţi, a fost reţinut pentru 24 de ore în urma unei decizii a Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, având calitatea de suspect.
În luna septembrie, înainte de începerea noului an universitar, cererea și, implicit, activitatea de tranzacționare ajunge la apogeu pe piața închirierilor de apartamente.
Aproape 14.500 de absolvenţi de liceu şi-au depus dosarele de înscriere pentru studiile la nivel licență (învățământ cu frecvență și învățământ la distanță)în primele8 zile de Admitere la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, cifra fiind mai mare decât numărul total de candidați înscriși la sesiunea de admitere din vara anului trecut.
Mitul celor o sută de mii de studenți de la Cluj este infirmat de datele oficiale. În universitățile de stat din Cluj-Napoca se pregătesc, pentru nivelul licență, aproape 55 de mii de studenți.
Sâmbătă a avut loc Green Campus un eveniment destinat elevilor de liceu, organizat de USAMV şi Asociațiile Gal Napoca Porolissum, Gal Lider Cluj şi Gal Lider Bistrița-Năsăud.