Ministrul Educației vrea ca universitățile să contribuie la bugetul pentru bursele studenților. Sorin Cîmpeanu susține că „niciun student nu trebuie privat de această bursă, dacă i s-a atribuit în acest an universitar".
Studenții ar putea beneficia din nou de o decontare la un anumit număr de călătorii. Ludovic Orban a spus că aceste discuții există, doar că Guvernul trebuie să ia o decizie.
Studenții și profesorii vor să se întoarcă la cursuri față în față, dar în același timp există mici rețineri, deoarece încă nu s-au vaccinat. Masca, distanțarea și dezinfectantul vor fi „armele” de apărare împotriva virusului.
UMF Cluj a implementat un program prin care oferă sprijin financiar studenților care provin din medii defavorizate. De asemenea, universitatea oferă consiliere personalizată studenților care se află în risc de abandon universitar.
Studenții de la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării (FSPAC) vor învăța online până la finalul anului universitar 2020/2021 din cauza pandemiei de COVID-19.
Festivitățile de absolvire ale facultăților din Cluj-Napoca s-ar putea ca nici în 2021 să nu se desfășoare fizic, ci online, spune Răzvan Cherecheș, expert și profesor de sănătate publică al UBB.