România face eforturi susținute pentru a intra în programul Visa Waiver, iar admiterea în program ar putea fi realizată anul viitor. Astfel, românii ar putea călători fără viză în SUA.
Doi deţinuţi condamnaţi la moarte au fost executaţi în Alabama şi Texas, în sudul Statelor Unite, ceea ce ridică la 23 numărul execuţiilor din ţară în acest an.
Zeci de studenți și profesori ai Universității de Stat din New York de la Cortland, în SUA, au vizionat filmul „Photographic Testimonies from the Revolution. Cluj-Napoca, December 1989”, realizat de lectorul clujean Rareș Beuran.
Curtea de Apel Cluj a menținut măsura arestării provizorii în cazul unui clujean vizat de o investigație FBI, care urmează să fie predat autorităților americane, scrie clujust.ro
Fostul preşedinte american Donald Trump a pledat, vineri, nevinovat la noile acuzaţii aduse împotriva sa la sfârşitul lunii iulie privind gestionarea defectuoasă a unor documente confidenţiale.